Despre noi

logo altRadioaltRadio este o platformă online independentă, înființată la Timișoara în urmă cu un an și jumătate de Mona și Sorin Szucsik, prin SC Szucsik Media SRL, fără sursă de finanțare, fără „moguli”, fără ajutor din zona politică sau administrativă, putem să-i zicem, dacă vreți, un radio de familie. A fost inițial o joacă de-a radio, după care am identificat o nișă în comunitate pe care avem și dorința și putința de a o  acoperi cu succes. Mai în glumă, mai în serios, în anumite medii ne place să ne numim „radio underground”. Și uite-așa, pas cu pas, altRadio a devenit primul radio on line din Timișoara care emite 24/24.
Ideea centrală a proiectului nostru este aceea de comunity radio, un instrument media care promovează valorile locale, încercăm să descoperim oamenii obișnuiți care fac lucruri deosebite, care schimbă vieți, care aduc o contribuție esențială la dezvoltarea comunității. În concepția noastră „altfel” nu înseamnă senzațional. Practicăm o formă aparte de jurnalism „subiectiv”, adică ne orientăm spre oameni, simțim, vibrăm și ne emoționăm alături de ei. În programele noastre (vezi grila) noi râdem mult și plângem mult, vorbim mult și ne împrietenim mult. Nu facem economie atunci când vine vorba de trăiri.
De asemenea, altRadio este un loc virtual de întâlnire pentru asociațiile și ong-urile din zonă, oferind spațiu de emisie gratuit pentru promovarea activităților sociale, culturale, caritabile. Colaborăm cu ADOR Copiii, Pro Psiho, Alergotura, Sfera Timișoarei, Asociația TGP, Pieces of Heaven, Învățăm cu pictograme, VivArt, Ceva de Spus, Like Timișoara, Sunetul Muzicii, CS Carp Vest Timișoara, Carp4Fun, Școala Mamei, Pro Datina, asociații studențești și altele. Avem o foarte prietenoasă relație de colaborare cu Teatrul Merlin și Casa Studenților din Timișoara.
Am realizat până acum peste 30 de transmisiuni în direct de la concerte, spectacole, evenimente culturale (ex: Timișoara Gospel Project, Bega Blues Band, Împreună rezistăm, Maraton Folk, Sebastian Spanache, Implant pentru Refuz, Vadim&Friends, Balkumba Tribe, Mere, Concret, Rock Abil, Sonatic, Grave for Sale, The Case, The Weekend Band, The Silver Shine, NOR, Marion Krautner, semifinalele și finala GBOB, concerte caritabile și alte evenimente reprezentative pentru orașul nostru)
Printre colaboratorii care realizează emisiuni la altRadio sunt nume cunoscute pentru ascultătorii de radio sau tineri care doresc să experimenteze aventura radio: Mimo Obradov, Noemi Varga, Aurel Cotarcă, Marius Onețiu, Ovidiu Zimcea, Claudiu Pușcău, Răzvan Munteanu, Raluca Faur, Dan Bărbieru, Cristian Maghiar și alții.
altRadio este foarte atractiv pentru studenții din Timișoara care au ales să facă practică la noi datorită atmosferei prietenoase și a elementului „altfel” pe care l-a observat oricine a pășit pragul studioului nostru.
altRadio crește de la o zi la alta, ca echipă, număr de colaboratori și implicit ca impact și vizibilitate. Dacă aveți în dotare un strop de spirit altfel, vă așteptăm în echipă! Dacă îndrăgiți proiectul nostru puteți să-l sprijiniți ca partener, sponsor sau donator iar noi vă mulțumim de pe acum!